ANUNȚ RECRUTARE INGINER

Navigare rapidă

ANUNȚ RECRUTARE INGINER

Pentru asigurarea numărului optim de specialiști s-a identificat necesitatea întregirii resurselor umane ale Serviciului Achiziții, Monitorizare Contracte și IT, motiv pentru care se demarează selecția pentru ocuparea postului de ,,inginer” (COR 214205) în cadrul entitătii menționate, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă de lucru de 8h/zi, perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice, activitatea desfășurându-se la sediul angajatorului.

 INGINER

 Atribuțiile principale ale postului, fără a se limita la:

  • Verifică/analizează documentațiile de natură tehnică specifică achizițiilor derulate în cadrul SAPE;
  • Verifică/analizează Caietele de sarcini/Specificațiile tehnice întocmite de către entitățile beneficiare din cadrul SAPE, din punct de vedere al cerinţelor, prescripţiilor, caracteristicilor de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în aşa manieră încât să corespundă necesităţii SAPE, în conformitate cu prevederile art.165 – 171 din Legea nr. 99/2016;
  • Verifică/analizează răspunsurile întocmite de către entitățile beneficiare din cadrul SAPE, la solicitările de clarificare ale operatorilor economici de natură tehnică, astfel încât să se respecte reglementările legale în domeniul achizițiilor privind durata de transmitere a răspunsurilor către aceștia;
  • Participă în calitate de președinte/membru în cadrul comisiilor de evaluare pentru procedurile de achiziție organizate de SAPE S.A., conform deciziilor emise de conducerea societății;
  • Derulează procesul de consultare a pieţei, ca parte a procesului de achiziţie sectorială, în cadrul etapei de planificare/pregătire, care se iniţiază prin publicarea în SEAP, precum şi prin orice alte mijloace a unui anunţ privind consultarea, în cazul în care doreşte achiziţionarea unor produse/servicii/lucrări cu grad ridicat de complexitate tehnică, financiară sau contractuală ori din domenii cu un rapid progres tehnologic, în conformitate cu legislația în domeniul achizițiilor sectoriale în vigoare;
  • Verifică/analizează tehnic, punctele de vedere întocmite de SAPE la eventualele contestaţii depuse de operatorii economici și/sau ofertanţi;
  • Verifică includerea cerințelor de mediu, securitate și sănătate în muncă în documentațiile de natură tehnică specifică achizițiilor derulate în cadrul SAPE;
  • Verifică conformitatea proiectelor în sensul:
    • Se asigura că proiectele și lucrările respectă cerințele din caietul de sarcini.
    • Verifica conformitatea documentelor analizate cu legislația și standardele aplicabile.
    • Monitorizeaza calitatea proiectelor pe parcursul execuției acestora.
  • Gestionează termenele și bugetele proiectelor:
    • Urmăreste respectarea termenelor de finalizare a proiectului sau lucrărilor.
    • Monitorizeaza costurile și verifica încadrarea acestora în bugetul alocat.
    • Intocmeste rapoarte periodice asupra stadiului proiectelor.
  • Comunică și raportează:
    • Asigurarea unei comunicări clare și eficiente cu toate părțile implicate.
    • Redactarea rapoartelor de progres și a altor documente relevante.
    • Participarea la ședințe și prezentări.
  • Asigura interfata cu furnizorii/prestatorii/executantii cu care SAPE are încheiate contracte/comenzi/etc. aferente operarii Centralelor Electrice aflate în portofoliul SAPE;
  • Participă la elaborarea acordurilor-cadru/contractelor sectoriale/contractelor de achiziție ce se încheie în urma procedurilor de achizitie derulate la nivelul SAPE.

Profilul candidatului:

  • studii superioare de lungă durată (licență) în domeniul ingineriei;
  • cunoștințe și experiență relevantă în domeniu de minim 3 ani;
  • experiență în management de proiecte;
  • cunoștințe avansate de operare PC (pachetul MS office);
  • cunoștințe de limba engleză la nivel mediu;
  • atitudine profesionistă, adaptabilitate la schimbare și capacitatea de a lucra în echipă.

Beneficii:

– salariu atractiv;

– tichete de masă;

– participare la profit;

– asigurare medicală de sănătate privată;

– ajutor pentru evenimente deosebite;

– zile libere plătite pentru evenimente speciale;

– instruire și specializare în domeniul aflat în plină ascensiune al energiilor regenerabile;

– alte beneficii conform regulamentelor interne.

Informații generale

Pentru a aplica pe acest post, dacă considerați că îndepliniți toate cerințele menționate mai sus, vă rugăm să trimiteți dosarul de concurs până la data de 30.09.2025, specificând denumirea postului pentru care candidați, în atenția resursei umane, prin adresa de email: office@sape-energie.ro.

Dosarul de concurs trebuie să cuprindă următoarele documente:

  1. cerere de înscriere ce cuprinde și consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
  2. curriculum vitae (CV);
  3. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  4. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
  5. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  6. cazier judiciar sau declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, urmând ca la angajare să fie adus cazierul judiciar;
  7. adeverință de la medicul de familie sau declarație pe propria răspundere că este clinic sănătos, urmând ca la angajare să fie adusă adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare a candidatului, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie sau de către unitățile sanitare abilitate.

*NOTĂ La data prezentării la concurs, candidații au obligația de a prezenta toate documentele în original.

Înscrierea candidatului se poate face prin depunerea documentelor solicitate la adresa de e-mail office@sape-energie.ro sau la registratura societății, în intervalul specificat în anunț.

Depunerea dosarelor se va face până la data de 30.09.2025, ora 16:30, urmând ca selecția candidaților să se facă în perioada 0102.10.2025.

Candidații selectați vor fi notificați telefonic sau prin email la finalizarea procesului de selecție a dosarelor, începând cu data de 03.10.2025 inclusiv, privind invitația la interviu.

Tipul probei de concurs: INTERVIU

Locul desfășurării probei: sediul SAPE S.A., str. Grigore Alexandrescu nr.9, et.4, Sector 1, București

Data și ora desfășurării probei: între 06.10-10.10.2025 – candidații care corespund profilului vor fi notificați cu privire la data și ora exactă a începerii probei.

 Bibliografia:

Legea nr.99/2016

Lege privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare               

Legea nr.101/2016

Lege privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor

Legea nr.184/2016

Lege privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică

HG nr.394/2016

Hotărârea Guvernului pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial-acordului cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare

Reg. 2195/2002

Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Vocabularul comun privind achizițiile publice (CPV), cu modificările și completările ulterioare

Dir. 2014/25/UE

Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale și de abrogare a Directivei 2004/17/CΕ

Ordinul nr.1170/2021

Ordinul nr. 1170/2021 privind aprobarea formularelor standard ale proceselor-verbale intermediare de evaluare aferente procedurilor de atribuire. Ordin privind aprobarea formularelor standard ale proceselor-verbale intermediare de evaluare aferente procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii

Ordin nr.281/2016 din 22 iunie 2016

Ordinul nr. 281/2016 din 22 iunie 2016 privind stabilirea formularelor standard ale Programului anual al achizițiilor publice și Programului anual al achizițiilor sectoriale

HG nr.1/2018

HG nr. 1/2018 pentru aprobarea condițiilor generale și specifice pentru anumite categorii de contracte de achiziție aferente obiectivelor de investiții finanțate din fonduri publice

 

Legislație primară ESRE – ANRE;

Ordin nr.29/2013 ANRE

Ordinnul nr. 29/2013 ANRE – pentru modificarea Ordinului nr. 51/2009 – condiții tehnice de racordare la rețelele electrice de interes public pentru centralele eoliene și fotovoltaice

Ordin nr.12/2015

 Regulamentul privind acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice

Ordin nr.102/2015

 Regulamentul privind stabilirea soluțiilor de racordare la rețelele electrice de interes public, modificat prin ord. 184/2019

Ordin nr.239/2019

Anexa – Norma tehnica privind delimitarea zonelor de protecție si siguranță aferente capacităților energetice

Legea nr.123 din 10 iulie 2012

Legea energiei electrice și a gazelor naturale

Ordin nr.165 din 16 septembrie 2020

Ordin pentru modificarea și completarea unor ordine ale președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei din domeniul promovării energiei electrice din surse regenerabile de energie

Legea nr.220 din 27 octombrie 2008 republicată și actualizată

Legea pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie

 

*NOTĂ În data stabilită pentru interviu, candidații selectați și programați au obligația de a prezenta și documentele în original. Toate actele în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către Serviciul Proiecte, Ofertare, Resurse Umane și CMI.

Ne rezervăm dreptul de a selecta și de a contacta candidații.

Distribuie articolul:

Facebook
Twitter
LinkedIn

Caută în articole

Categorii articole

Contactați-ne

Nu ezitați să ne contactați

Ne puteți contacta telefonic, prin email sau folosind formularul din pagina CONTACT.

TE-AR PUTEA
INTERESA ȘI

CONSILIER JURIDIC

CONSILIER JURIDIC

Pentru asigurarea numărului optim de specialiști în cadrul Serviciului Proiecte, Ofertare, Resurse Umane și…
ANUNȚ RECRUTARE INSPECTOR DOCUMENTE SECRETE

ANUNȚ RECRUTARE INSPECTOR DOCUMENTE SECRETE

Pentru asigurarea numărului optim de specialiști în cadrul Activității Documente Clasificate și Integritate, Guvernanță…
ANUNȚ RECRUTARE ECONOMIST

ANUNȚ RECRUTARE ECONOMIST

Pentru asigurarea numărului optim de specialiști în cadrul Serviciului Proiecte, Ofertare, Resurse Umane și…