Achiziție servicii de consultanță și asistență juridică

Navigare rapidă

Achiziție servicii de consultanță și asistență juridică

SOCIETATEA DE ADMINISTRARE A PARTICIPAŢIILOR ÎN ENERGIE S.A.

Intenționează să achiziționeze „Servicii de consultanță și asistență juridică în vederea identificării și, în cazul în care există, cuantificării, prejudiciului născut ca urmare a nerespectării drepturilor și obligațiilor prevăzute în Contractele de privatizare încheiate de Electrica S.A., a cărui existență a fost constatată de Curtea de Conturi a României prin Abaterea nr. 8 din Decizia nr. X/40194/10.08.2012 – Electrica Oltenia –  încălcarea clauzei 12.5, Anexa 9, paragraful 3 „Ședințele Consiliului de Administrație” din Contractul privind privatizarea S.C. „Electrica Oltenia” S.A. și Abaterea nr. 10 din Decizia nr. X/40194/10.08.2012 – Electrica Moldova – încălcarea clauzei 5.5 Acordul cu privire la Contractul de Management al Comunicațiilor coroborată cu clauza 15.3 din Contractul privind privatizarea S.C. „Electrica Moldova” S.A.”, în conformitate cu prevederile pct. 6.  din Procedura internă privind achizițiile de produse, servicii și lucrări nr. 461/15.02.2016 existentă la nivelul SAPE S.A..

Valoarea estimată a acestei achiziții este de 5000 de Euro, fără TVA.

Vezi Rezultat

Distribuie articolul:

Facebook
Twitter
LinkedIn

Caută în articole

Categorii articole

Contactați-ne

Nu ezitați să ne contactați

Ne puteți contacta telefonic, prin email sau folosind formularul din pagina CONTACT.

TE-AR PUTEA
INTERESA ȘI

ANUNȚ DE PARTICIPARE  nr. 1504 din 23.03.2026 PRIVIND ACHIZITIONAREA DE „Servicii de pază și protecție umană, utilizare a elementelor de descurajare a infracționalității și intervenție auto rapidă, care să asigure o protecție completă a Parcului ”Centrala Electrică Eoliană” Horia, pentru o perioadă de 12 luni”

ANUNȚ DE PARTICIPARE  nr. 1504...

DESCARCĂ ANUNȚUL Instrucțiuni pentru ofertanți Caiet de Sarcini Propunere contract servicii pază Formulare Buletin…
ANUNȚ nr. 1170 din 09.03.2026 PRIVIND ACHIZIȚIONAREA de „Furnizarea piese pentru pompe, pentru compresoare, pentru maşini sau pentru motoare din cadrul CEE Horia”

ANUNȚ nr. 1170 din 09.03.2026...

DESCARCĂ ANUNȚUL RĂSPUNS CLARIFICĂRI„Furnizare piese pentru pompe, pentru compresoare, pentru mașini sau pentru motoare…