Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie – S.A. (S.A.P.E. S.A.) înfiinţată în temeiul Hotărârii de Guvern nr.203/2014 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 85/2013 pentru aprobarea strategiei de privatizare prin ofertă publică de majorare a capitalului social prin aport de capital privat al Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice „Electrica” – S.A. Bucureşti, ca persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acţiuni, organizată în sistem dualist începând cu data de 10.01.2018, îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, capitalul social fiind deţinut în întregime de statul român, în calitate de acţionar unic, reprezentat de Ministerul Energiei.
Pentru asigurarea numarului optim de specialisti in cadrul Biroului Administrativ – Direcția Economică și Strategie Financiară, am demarat selectia pentru ocuparea unui post de:
ȘEF BIROU
Responsabilități:
- verifică buna funcționare a instalațiilor și utilităților spațiului în care SAPE S.A. își desfășoară activitatea;
- asigură administrarea bunurilor din gestiune, evidența stocurilor;
- centralizează și întocmește necesarul de produse afectate desfășurării activității curente;
- întocmește referate de fundamentare pentru achiziționarea necesarului de produse primit din partea Compartimentelor/Birourilor/Serviciilor/Direcțiilor din cadrul societății;
- elaborează specificațiile tehnice și caietele de sarcini pentru achizițiile demarate de societate aferente activității administrative;
- întocmirea referatelor privind necesitatea încheierii unor acte adiționale, acolo unde se impune;
- verificarea și vizarea rapoartelor/proceselor verbale/documentelor ce însoțesc facturile aferente activității administrative;
- asigurarea suportului administrativ pentru Compartimentele/Birourile/Serviciile/Direcțiile din cadrul societății, constând în organizare de lucrări de amenajare, aprovizionare, asistență administrativă a angajaților;
- asigurarea comunicării cu alte entități, constând în curierat, relația cu furnizorii și alte instituții;
- asigurarea întreținerii și organizării parcului auto;
- stabilirea și confirmarea distanțelor parcurse (nr. km) de salariații societății cu auto personal în interes de serviciu, în baza ordinului de deplasare, specificând norma de consum prevăzută în contractul colectiv de muncă în vigoare.
- avizează prin semnare documentele întocmite de Biroul Administrativ.
- asigură confidențialitatea datelor și informațiilor despre care ia cunoștință în cursul desfășurării activității;
- aplică și respectă procedurile și instrucțiunile specifice activităților pe care le are de efectuat, în conformitate cu documentele metodologice și legislația în vigoare;
- execută lucrările în conformitate cu cerințele și exigențele specifice domeniului de activitate, sau conform indicațiilor primite de la conducerea societății;
Profilul candidatului:
- Studii superioare;
- Experiență minimă într-o funcție de conducere;
- Cunoștințe de operare PC (Word, Internet, Outlook);
- Cunoștințe de Limba Engleză;
- Foarte bune abilități de comunicare, negociere, relaționare, coordonare și lucru în echipă;
- Bune abilități de organizare-planificare și punctualitate, atenție la detalii, cunoștințe de operare
Informatii generale
Pentru a aplica pe acest post, daca considerati ca indepliniti toate cerintele mentionate mai sus, va rugam sa trimiteti pana la data de 30.04.2018 un CV specificand denumirea postului pentru care candidati in atentia Biroului Resurse Umane, prin email: office@sape-energie.ro.
Ne rezervam dreptul de a selectiona si de a contacta candidatii. Dupa perioada de depunere a CV-urilor, se va pune la dispozitie, dupa caz, Tematica de examinare si bibliografia in vederea aplicarii metodelor de selectie.