ANUNȚ RECRUTARE – 2 posturi Ingineri energeticieni

Navigare rapidă

ANUNȚ RECRUTARE – 2 posturi Ingineri energeticieni

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – S.A. (S.A.P.E. S.A.) înființată în temeiul Hotărârii de Guvern nr.203/2014 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 85/2013 pentru aprobarea strategiei de privatizare prin ofertă publică de majorare a capitalului social prin aport de capital privat al Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice „Electrica” – S.A. București, ca persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acțiuni, organizată în sistem dualist începând cu data de 10.01.2018, își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în materie, capitalul social fiind deținut în întregime de statul român, în calitate de acționar unic, reprezentat de Ministerul Energiei.

Având în vedere implicarea societății noastre în procesul de producție din domeniul energetic din România și necesitatea eficientizării activității, s-a identificat nevoia alocării unor resurse umane cu experiență în domeniul energetic, pentru administrarea parcurilor fotovoltaice și eoliene achiziționate de SAPE S.A.

În cadrul SAPE S.A., conform organigramei nr. 3723/01.11.2022, aprobată prin decizia de Directorat nr. 233 / 25.10.2022, precum și a statului de funcții nr. 3730 / 01.11.2022, avem un  număr de 49 de posturi, din care 9 posturi sunt alocate Serviciului Producție și Administrare Parcuri, 3 posturi fiind vacante.

 

Pentru asigurarea numărului optim de specialiști în cadrul Serviciului Producție și Administrare Parcuri am demarat selecția pentru ocuparea a două (2) posturi de ,,expert eficientizare investiții – inginer energetician pentru administrarea parcurilor fotovoltaice și eoliene” (cod COR 241259), pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă de lucru de 8h/zi, perioadă de probă de 90 de zile calendaristice, activitatea desfășurându-se la sediul angajatorului.

EXPERT EFICIENTIZARE INVESTIȚII

(INGINER ENERGETICIAN CU ATRIBUȚII ÎN ADMINISTRAREA PARCURILOR FOTOVOLTAICE ȘI EOLIENE)

-2 POSTURI-

Atribuții:

  1. asigura si coordoneza activitatea de administrare si utilizare eficienta a Centralelor Electrice aflate in patrimoniului societatii;
  2. coordonează activitățile operationale din cadrul centralelor supervizând direct echipele tehnice;
  3. asigură exploatarea și întreținerea capacitatilor de producere a energiei electrice detinute de societate în conformitate cu practicile de lucru din centrale similare, respectand termenii autorizației de funcționare și politicile și principiile de exploatare;
  4. inițiază documentatia pentru activitatile administrate;
  5. asigură interfața cu prestatorii serviciilor aferente operarii parcurilor – prognoză productie, oprare tehnica, dispecerizare, servicii paza, monitorizare mediu si alte servii necesare oparării in conditii optime a parcurilor;
  6. asigura circulatia informatiilor legate de activitatea de planificare a producției de energie electrică, inclusiv planificarea zilnica si cea din timpul opririlor planificate, conform programelor stabilite de prestatorii de servicii de mentenanta/dispecerizare si aprobate de conducerea societatii;
  7. monitorizează progresul fata de obiectivele propuse și informează Directoratul despre eventualele neconcordanțe, disfuncționalități sau evenimente apărute în activitatea parcurilor;
  8. face propuneri de îmbunătățire a activitatii pentru a asigura eficiența si atingerea obiectivelor propuse;
  9. asigură circulația informației legate de buna desfasurare a activitatii de productie si administrare a parcurilor în cadrul societatii în sensul trimiterii informațiilor specifice entităților organizatorice cu atribuții conexe;
  10. asigură rezolvarea problemelor apărute în realizarea activitatii de productie si administrare a parcurilor si informează în timp util Directoratul despre problemele apărute;
  11. arhivează corespunzător toată documentația legata de activitatea de productie si administrare a parcurilor;
  12. participa in cadrul comisiilor de achizitie, la organizarea si desfasurarea procedurilor de achizitie in legatura cu activitatile centralelor functionale SAPE.
  13. face diligențele necesare pentru obținerea și menținerea autorizațiilor și avizelor pentru activitatea parcurilor aflate în exploatare;
  14. asigură coordonarea relatiei cu autoritățile de reglementare pe probleme de inspecții de asigurarea calității și de controlul calității mediului, în conoformitate cu autorizațiile emise;
  15. monitorizează și alocă cheltuielile în bugetul aprobat pentru activitatea de productie si administrare a parcurilor în conformitate cu procedurile interne aplicabile;
  16. asigură controlul costurilor în vederea încadrării în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobat al parcului precum și a contractelor în derulare în vigoare;
  17. asigurarea coordonarea activității de pază și protecției fizice a obiectivelor și instalațiilor din cadrul parcurilor, în baza evaluărilor de risc și Planului de Pază;
  18. asigurarea controlului activităților din centrale în așa fel încât acestea să se desfășoare în conformitate cu cerintele de asigurare a calitatii, asa cum sunt acestea specificate în manualele instalațiilor/echipamentelor, documentele de referință ale centralelor, instrucțiunile centralei, cerințele contractelor în vigoare și procedurile interne ale SAPE S.A;
  19. fundamentează necesarul de chelutieli pentru reparațiile, mentenanța centralelor, care nu sunt considerate investitii noi/retehnologizare/extindere parcuuri
  20. urmarește împreună cu Derulatorii de Contracte/managerii de proiect derularea contractelor de achiziții produse, servicii și lucrari pentru întreținerea și mentenanța parcurilor.
  21. urmarește împreună cu Derulatorul de Contract/managerul de proiect incheierea polițelelor de asigurare a centralelor
  22. participă în echipe de proiect/grupuri de lucru prin decizia Directoratului SAPE S.A.

Profilul candidatului:

  • Studii superioare de lungă durată sau de licență cu masterat în domeniul energetic;
  • Cunoștințe și experiență relevantă în domeniul energetic – minim 3 ani
  • Cunoștințe de strategie investițională;
  • Experiență în management de proiect;
  • Cursuri sau funcții în specializare dovedite cu documente;
  • Cunoașterea limbii engleze reprezintă un avantaj;
  • Carnet de conducere categoria B;
  • Disponibilitate pentru deplasări în teren;
  • Bună cunoaștere a legislației specifică domeniului de activitate

 Beneficii:

– salariu atractiv;

– tichete de vacanță;

– tichete de masă;

– participare la profit;

– asigurare medicală de sănătate privată;

– ajutor pentru evenimente deosebite;

– zile libere plătite pentru evenimente speciale;

– mediu de lucru plăcut, dinamic, cu posibilități de dezvoltare profesională;

– instruire și specializare în domeniul aflat în plină ascensiune al energiilor regenerabile;

– decontarea cazării în deplasări și diurnă;

– alte beneficii conform Contractului Colectiv de Muncă al societății.

Informații generale:

Pentru a aplica pe acest post, dacă considerați că îndepliniți toate cerințele menționate mai sus, vă rugăm să trimiteți până la data de 21.11.2022, ora 17:00, următoarele documente, specificând denumirea postului pentru care candidați, în atenția Compartimentului Resurse Umane, prin email: office@sape-energie.ro

  • formular de înscriere la concurs (se descarcă de pe site-ul societății, fiind anexă la anunțul de recrutare);
  • CV-ul;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz (declarație preluare date cu caracter personal);
  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
  • carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  • adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unități sanitare abilitate;
  • aviz psihologic;
  • cazier judiciar sau o declarație pe propria răspundere că deponentul nu are antecedente penale;
  • declarație preluare date cu caracter personal (anexă la anunțul de recrutare).

Înscrierea candidatului se poate face prin depunerea dosarului de concurs la registratura SAPE S.A., cu documente în copie, sau electronic, la adresa de e-mail office@sape-energie.ro

Depunerea dosarelor se va face până luni, 21.11.2022, până la ora 17:00, iar selecția candidaților se va face marți, 22.11.2022. Candidații selectați vor fi notificați prin email în data de 23.11.2022, privind invitația la interviu.

Tipul probei de concurs : INTERVIU

Locul desfășurării probei : sediul SAPE SA, Str. Grigore Alexandrescu, Nr.9, Et.4, Sector 1, București.
Data și ora desfășurării probei: 25.11.2022, începând cu ora 10.00.

 

*NOTĂ În data stabilită pentru interviu, candidații selectați și programați au obligația de a prezenta și documentele în original. Toate actele în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către Compartimentul Resurse Umane.

Ne rezervăm dreptul de a selecționa și de a contacta candidații.

Bibliografia

  • Legislație primară ESRE -ANRE;
  • Ordin 29/2013 ANRE – pentru modificarea Ordinului nr.51/2009 – condiții tehnice de racordare la rețelele electrice de interes public pentru centralele eoliene si fotovoltaice;
  • Ordin 12/2015 – Regulamentul privind acordarea licentelor si autorizatiilor in sectorul energiei electrice;
  • Ordin 102/2015 – Regulamentul privind stabilirea solutiilor de racordare la rețelele electrice de interes public, modificat prin ord. 184/2019;
  • Ordin 239/2019, Anexa – Norma tehnica privind delimitarea zonelor de protectie si siguranta aferente capacitatilor energetice;
  • Legea nr. 123 din 10 iulie 2012energiei electrice și a gazelor naturale;
  • Legea nr. 13 din 9 ianuarie 2007energiei electrice;
  • Ordin nr. 165 din 16 septembrie 2020 – pentru modificarea și completarea unor ordine ale președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei din domeniul promovării energiei electrice din surse regenerabile de energie;
  • Legea nr. 220 din 27 octombrie 2008 republicată și actualizată, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie;
  • Legea 259/2021 – pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 118/2021privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”;
  • Legea nr. 98/2016 privind Achizițiile Publice și Normele de aplicare.

Distribuie articolul:

Facebook
Twitter
LinkedIn

Caută în articole

Categorii articole

Contactați-ne

Nu ezitați să ne contactați

Ne puteți contacta telefonic, prin email sau folosind formularul din pagina CONTACT.

TE-AR PUTEA
INTERESA ȘI

ANUNȚ RECRUTARE - ASISTENT MANAGER

ANUNȚ RECRUTARE - ASISTENT MANAGER

A N U N Ţ ANUNȚ – RECRUTARE Societatea de Administrare a Participațiilor în…
ANUNȚ RECRUTARE - ASISTENT MANAGER

ANUNȚ RECRUTARE - ASISTENT MANAGER

A N U N Ţ Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – S.A.…
ANUNȚ RECRUTARE - EXPERT EFICIENTIZARE INVESTIȚI

ANUNȚ RECRUTARE - EXPERT EFICIENTIZARE...

A N U N Ţ Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – S.A.…