ANUNȚ – RECRUTARE
Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie – S.A. (S.A.P.E. S.A.) înfiinţată în urma procesului de divizare a SC Electrica SA, conform Hotărârii de Guvern nr.203/2014 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 85/2013 pentru aprobarea strategiei de privatizare prin ofertă publică de majorare a capitalului social prin aport de capital privat al Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice „Electrica” – S.A. Bucureşti, cu modificările și completările ulterioare.
Începând cu data de 10.01.2018 SAPE SA, este o societate administrată în sistem dualist având ca acționar unic statul roman, prin Ministerul Energiei.
Pentru buna desfășurare a activității societății, se demarează procesul de recrutare, prin selecție pe bază de interviu pentru ocuparea postului de Consilier, în cadrul entității organizatorice Cabinet Directorat, pe perioadă determinată (3 luni), normă parțială de lucru (4h/zi).
CONSILIER-CABINET DIRECTORAT
Responsabilități, dar fără a se limita la:
– răspunde de derularea activităților necesare pentru realizarea politicii, strategiei și obiectivelor economico-financiare ale Societății în domeniul propriu de activitate;
– participă la elaborarea rapoartelor de sinteză privind evoluția costurilor pe categorii reprezentative pentru Societate;
– participă la elaborarea analizelor, rapoartelor etc., privind performanțele economico-financiare ale Societății;
– analizează cadrul legal incident, național și European, pentru domeniul propriu de activitate;
– răspunde de asigurarea echilibrului financiar la nivelul Societății prin previzionarea și gestionarea eficientă a disponibilităților bănești în scopul realizării unui flux de numerar pozitiv;
– participă și răspunde de planificarea strategică a Societății în funcție de analiza profundă a situației existente realizată printr-un set de indicatori (resurse necesare, factori interesați, obținute prin instrumente de analiză) și eventual, prin studii de piață specifice;
– răspunde de identificarea nevoilor de consultanță şi/ sau suport extern pentru realizarea şi/ sau actualizarea strategiei corporative și investiționale, inclusiv proiecţiile financiare, întocmind termenii de referință pentru acestea;
– întocmește documentația aferentă procedurilor de achiziții pentru domeniul propriu de activitate;
– participă, pe bază de mandat sau delegare, la negocierea contractelor (capitolele: Plăți,Termeni și modalități de plată, garanții), precum și a acordurilor de împrumut pentru finanţarea unor proiecte de investiţii;
– răspunde de analizele de management financiar (audit, calcule de cash-flow etc.) necesare fundamentării capacității financiare a Societății de realizare investiții și rambursare obligații financiare;
– răspunde de planificarea, defalcarea și urmãrirea fondurilor externe și interne necesare lucrãrilor de investiții;
– realizează analize de management financiar (audit, calcule de cash-flow etc.) necesare fundamentării capacității financiare a Societății de realizare de investiții și rambursare de obligații financiare;
– participă la monitorizarea indicatorilor-cheie de performanță pe domenii strategice, anunțând diferențele față de țintele stabilite de Societății;
– răspunde de elaborarea Planului de afaceri pentru proiectele Societății, respectiv de întocmirea, analiza și expunerea spre avizare sau modificare a Planurilor de afaceri, în colaborare cu potențialii parteneri externi.
Profilul candidatului:
- studii superioare;
- cunoștințe de strategie investițională, experiență în M&A, relaționarea cu furnizorii de servicii (intermediari/underwriteri, consilieri juridici specializați în piața de capital și de achiziții, furnizori de servicii de Due Diligence în vederea unei tranzacții de vânzare/achiziție, modelare financiară avansată, valuation), experiență în domeniul pieței de capital (reprezintă un avantaj).
Informații generale
Pentru a aplica pe acest post, dacă considerați că îndepliniți toate cerințele menționate mai sus, vă rugăm să trimiteți până la data de 14.10.2019, ora 17.00, dosarul de concurs specificând denumirea postului pentru care candidați în atenția Biroului Resurse Umane, prin email: office@sape-energie.ro.
Dosarul de concurs trebuie să cuprindă următoarele documente:
- curriculum vitae (CV);
- cerere de înscriere la concurs (Anexa 1 atașată prezentei)
- copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
- copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
- carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
- cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere, după caz, că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
- aviz psihologic;
- declarație funcție de bază (dacă este cazul).
*NOTĂ Toate actele în copie vor purta înscrisul conform cu originalul și la depunerea acestora se vor prezenta obligatoriu și documentele în original. Originalele documentelor se vor prezenta până la termenul limită menționat mai sus.
Tipul probei de concurs: INTERVIU
Locul desfășurării probei: sediul SAPE SA
Data și ora desfășurării probei: 25.10.2019, începând cu ora 11.00 (candidații care corespund profilului vor fi notificați via e-mail cu privire la ora exactă a începerii probei)
Bibliografia
Legea nr. 297/2004 privind piața de capital actualizată cu modificările și completările ulterioare, Legea Societăților Comerciale nr. 31/1990 republicată, actualizată cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 98/2016 privind Achizițiile Publice și Normele de aplicare, Legea 227/2015-Codul Fiscal actualizat cu modificările și completările ulterioare, Legea 207/2015-Codul de Procedură Fiscală, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind Guvernanța Corportivă a Întreprinderilor Publice și Normele de aplicare, Legea nr. 672/2002 privind Auditul Public Intern și Normele de aplicare.
Ne rezervăm dreptul de a selecționa și de a contacta candidații.